Ziua III a descrisa in Ziua III a
Asa a fost: 6:15, splendid! Mic dejun, medicamente,, E prima zi cand ma incearca greata(de la medicamente). Sedinta de lucru la Centrul de primire Kamzaka. Marius-administrator, Blaise (cu rasta)-educator...Sedinta se desfasoara cam ca la noi: multa vorbarie, directive...Din punctul meu de vedere, multe lucruri din cele planuite, nu se vor intampla (de fapt o sa vad ca m-am inselat!):
-bufet ptr. 400 persoane cu bani aproape de loc
-preparate din carne, pentru un bufet intr-un loc fara curent electric, fara frigider, la 40 grade
-transport pentru toti
-program artistic fara artisti
-..................
Ca sa "beneficiezi" de prezenta autoritatilor, trebuie sa le faci tu discursul si, alaturi de invitatie sa atasezi un plic cu bani. Atfel, "e ultima inaugurare pe care o vezi"(citat din Achille).
Sunt in curtea Yaminei, sub bolta de frunze. Ea s-a stabilit aici in urma cu 6?..9? ani, preda Filozofia la Universitatea din Ouaga, si-a cumparat o casa si are o servitoare careia ii finanteaza scolarizarea copiilor. Are si un copil al strazii si 2 catei, salvati de la a fi mancati. A avut si pisici dar, i le-au mancat vecinii pe toate.
Tot Ziua III a, povestita in Ziua IV a
Dupa ce Mgali a terminat de compus si scris discursurile am mancat la restaurantul de vis-a-vis si, bineanteles ca a fost...CARNE! Asta dupa ce abea aflasem ca aici se mananca tot ce misca! A fost gustos. La Centru din nou..Pana acasa ne-am mai oprit la o carciuma de cartier si am baut o bere, toata echipa de la Kamzaka, am gustat tocana de cartofi..(uuuuuuf ce iuuuuuuuuuuuteeeeeeeeee!)
Nu mai stiu cand am facut ceva cumparaturi: cos de purtat pe cap, in locul bagajului de mana furat, bratari pentru copii.....
Seara am fost invitati la Achille, la masa. Doamne, ce masa bogata!( friptura de vita cu sos alb, pui rotisat, orez, cateva sortimente de legume: crude, gatite, cateva feluri de salate, fructe, prajituri...Am mancat putin, gandindu-ma la ce manaca localnicii in general!
Antonella s-a comportat ca un copil super razgaiat. Noua companie a lui Achille nu s-a asezat la masa ci a stat in picioare. Asa e cu femeile..
Inainte de a ne duce la masa am stat de vorba cu Maxim despre cum este sa fii indragostit in Burkina Faso. Am aflat ca e un pic diferit de cum e la noi: nu au fluturi in stomac, nu li se taie picioarele, nu le bate inima mai repede. Doar ca " nu isi pot lua privirea" de pe aleasa inimii.
Ne-a povestit cum e cu casatoria aici si care e rolul parintilor (maxim!). Multumesc Doamne ca nu ai aruncat samanta din care am iesit eu, aici!
Ne-am culcat cam obosite si sub amenintarea unui tantar.
Ziua IV a descrisa tot in Ziua IV a
Scularea a fost rezonabila: 6:15. La 7 am plecat spre Kamzaka, sa ne alaturam echipei de acolo, pentru defrisarea imprejurimilor si curatirea curtii, pregatirea inaugurarii noului centru.
sarmana Toyota a icnit din toate incgeieturile, sub greutatea a 8 pasageri, strivita intre noi si gropi. agresata din toate partile!
Acolo, ne-am apucat de treaba: strans gunoiul, facut stive din plntele taiate, carat gunoiul...Ca la noi: unii muncesc si altii se uita! Temperatura a ajuns aproape de punctul de fierbere a sangelui in cap! O suport incredibil de bine caci, atmosfera e uscata. Praf pana in mduva oaselor. Daca tii gura deschisa, ti se umplu cariile dentare instant.
Acum pot sa spun ca am lucrat pamantul Africii!
Am picnicuit un pic ( am luat noi ceva gustari pentru copii si echipa: sandwich X 40 cu bagheta si pateu de ficat, bomboane romanesti, pepeni verzi..).
Toti copiii institutionalizati sau deprivati de afectiune se comporta la fel, fie ei din Romania sau Burkina Faso! Dorinta de a fi atinsi, luati in seama, gelozia amestecata cu altruism fata de camarazii lor, un pic de minciuna, smecherie, dragalasenie, violenta, foame neancetata...
Mancarea de pranz a fost adusa de la centrul vechi si, era asa: un hardau mare cu orez, varza si vinete, peste prajit-cu mustele adiacente-si pungute cu suc.
Pe jos, in praf, in mizerie..(totusi AU un fel de "a se spala pe maini") manaca din podul palmei. (pote de asta au buzele groase!). Au zile!
Nu am putut manca. Am luat si eu un centimetru cub de orez si, basta!
Am plecat de acolo cand soarele era mai tare. Ne-am dotat cu o bere si am luat-o catre casa. Ne-am dusuit indelung, indelung....Ba chiar am spalat si hainele! aici, Duminica e ziua destinata spalarii in general.
Mi-e foame.
Duminica nu prea sunt masini: doar moto si biciclete. Orasul e animat altfel. Aseara, fiind sambata, se auzea muzica de peste tot, pana noaptea tarziu: chiar atmosfera vesela, de statiune!
Femeile, in afara de panze lungi, infasurate pe 1/2 inferioara a corpului, nu sunt pudice: 1/2 superioara e decoltata si la vedere, indiferent d varsta. Nu prea se vede burta.
Copiii sunt deosebit de frumosi. Au ritmul in sange. Din punct de vedere motor, se ridica mult mai devreme decat ai nostri.
vineri, 19 decembrie 2008
duminică, 9 noiembrie 2008
Tot Africa...
Tot Africa...
Asadar, fara siesta. Observ disparitia rucsacului meu cu tot continutul lui bogat in cabluri si chargere, mem. sticks...chestii de igiena...Initial e pusa la indoiala memoria mea (poate ca l-am pus altundeva....) dar, dupa ce Magali observa ca valiza ei e aproape imponderabil de goala, totul devine certitudine. ""Pierderea" lui Magali nici nu se compara cu a mea: laptop, aparat foto super scump cu obiectiv prof., hard extern, MP3 ....Ne apuca un fel de disperare crescanda, direct proportionala cu veselia sorei Marie. Stupefactia ei se masoara in ras : "C'est bizare...c'est bizare.." si, da-i si razi!Efortul ei de a ne ajuta sa gasim lucrurile (sunt sigura ca se afla inca in incinta!) este minor.La Politie (unde, initial ni se spune ca trebuie sa platesti daca faci plangere)-politistul de la ghiseu, depasit de situatie, se culca cu capul pe brate de cateva ori, ca si cum are nevoie de un pui de somn, inainte sa poata asculta povestea (nu rezolva!). Plecam de acolo aproape vesele (pacat ca nu se putea filma!).Mergem la centrul de primire pentru copiii strazii.Cel vechi. Kamzaka. Toate varstele. Fiecare are cate o sarcina: unul ajuta la gatit, altul spala rufe, doi deseneaza, cativa dorm, in spatele unor covoare puse pe post de pereti.Pe 31 oct. este inaugurarea noului centru, pe care, dealtfel mergem sa-l vedem.Responsabil de centru e Marius: pare de 20 de ani, e trist si parca mereu in transa. A facut o treaba tare buna!In afara de noi doua, nu am vazut-cat a fost ziua de lunga-nicio persoana fumand!
Ziua IIa descrisa in Ziua IIIa
Ziua de ieri a trecut mai repede. In mare: am traversat orasul de cateva ori, incercand in van sa rezolvam cateva probleme.Dimineata a inceput prea devreme: 03am. Trezirea a fost totala cand am gasit esarfa lui Magali, intr-o toaleta..Servise hotului sa inveleasca laptop-ul cu ea.Totul este acoperit de o pulbere fina, ocru, ca si cum pamantul se dezintegreaza si se inalta, cade din nou si...ciclul se reia. E ca o aureola de sfinti. Pielea devine aramie, ca dealtfel totul. Acum stiu de ce nu se vopsesc casele aici.E greu de imaginat furnicarul de pe strazi : toate-cuvantatoare si necuvantatoare-deodata!Astazi, prima zi de weekend, pare totul mai calm. Viteza de miscare a oamenilor e mai mica si telul mai indepartat.Deci, ieri:
1. Scotocit prin camere, sub privirea total dezaprobatoare si chiar dezgustata a sorei Marie. Bineanteles ca nu am mai gasit nimic.
2. La Politia Centrala-unde aveam intalnire la 10-ajungem un pic mai devreme si "rezolvam" totul in doi timpi si trei miscari: de la poarta ne trimite la biroul X.Este in alta directie decat cea indicata.La biroul X (o incapere minuscula, cu ceva electronice-parca scoase de la groapa de gunoi-pe niste rafturi obosite, un "sef"care sta ca o statuie intr-un templu, infasurat intr-o mantie strident colorata-obosit si el. Seful se uita intr-un registru care are o gramada de rubrici completate cu litere minuscule,insirate ca niste bobite pe o ata. se rezolva totul repede: petitia nu a juns inca la sef, "calea de la poarta la el e lunga si sunt multe trepte de urmat". Aproape hilar! plecam de-a dreptul vesele dupa ce mai insemnam pe lista zilei un esec.
3. Imbarcam familia lui Maxim si mergem sa vedem casa pe care si-a construit-o si in care spera sa se mute la anu', ca sa-si scape familia de rautatile soacrei vitrege: La petite maman (adica ultima nevasta a tatalui lui Maxim).Casa este un cub de argila cu doua incaperi, usa metalica si ferestre din grilaj metalic, fara geam. maxim e tare mandru de cabina de dus din dormitor (doua zidulete). Acoperisul s-a stricat inca inainte de a fi casa locuita. Toaleta e afara (dar este) si Maxim ne povesteste cu lux de amanunte, visul lui: sa faca gard, un sopron, o casuta pentru capre, sa planteze pomi, sa faca porti pe unde sa intre cu masina-cand o avea-si...un boutique la stada! Spera ca intr-un an sa faca rost de bani ca sa se mute.Saracia este imensa.Viata e la voia intamplarii: nici un risc nu este luat in calcul (boala, accident..)Saracia este aparata cu usi metalice, bine ferecate.
4. A sosit momentul sa-mi recuperez pasaportul de la aeroport. Politistul de frontiera seamana un pic cu Fernandel si are un zambet tamp. permanent. Scotoceste de cateva ori prin niste teancuri de pasapoarte, clatinanad permanent din cap, ca si cum cine stie ce fatalitate s-a abatut asupra lui, si, ignorandu-ne total, incepe sa stampileze stiva de pasapoarte. Eram patru persoane acolo, asteptand cuminti pasapoartele cu viza. omul si-a randuit frumos pe masa bonuletele noastre, explicandu-ne de ce la numeste "papillons"(zboara usor la orice curent de aer). nu a folosit randuiala: doar a trecut cu privirea peste numele noastre si...asta a fost cautarea. Reveniti maine!Inca una pe lista de esecuri (sau esece-dupa gramatica PD-L ista).
5. Avem intalnire cu Achille: om sus-pus, bine instalat, cu o stare materiala care se reflecta bine in siguranta cu care trateaza lucrurile si in distanta pe care o pune fata de clasele "inferioare".E divortat, are o fetita superba-Antonella si o bona care se cheama...Raketa! Are oi, gaini si bunica ingropata in curte. Casa reflecta bogatia locala: simpla, cu electronice scumpe si abundenta de flori de plastic. Are trei bai. E situata la tara. greierii canta incontinuu. Cerul e imens, tragic si plin de stele.Aceleasi ca la noi. Calea Lactee e la locul ei.
6. Hotaram sa mancam la restaurant si comandam spaghete (eu)-hamburgher-cola-bere. nu am inca mnicio notiune despre preturi: daca sunt mari-mici-normale.Dupa ce am decis ca e bine sa fac o pauza de carne, descopar ca spaghetele bologneze sun bogate in carne si, mananc.
7. Culcare-cu speranta ca ma voi trezi la o ora cat de cat normala!
Asadar, fara siesta. Observ disparitia rucsacului meu cu tot continutul lui bogat in cabluri si chargere, mem. sticks...chestii de igiena...Initial e pusa la indoiala memoria mea (poate ca l-am pus altundeva....) dar, dupa ce Magali observa ca valiza ei e aproape imponderabil de goala, totul devine certitudine. ""Pierderea" lui Magali nici nu se compara cu a mea: laptop, aparat foto super scump cu obiectiv prof., hard extern, MP3 ....Ne apuca un fel de disperare crescanda, direct proportionala cu veselia sorei Marie. Stupefactia ei se masoara in ras : "C'est bizare...c'est bizare.." si, da-i si razi!Efortul ei de a ne ajuta sa gasim lucrurile (sunt sigura ca se afla inca in incinta!) este minor.La Politie (unde, initial ni se spune ca trebuie sa platesti daca faci plangere)-politistul de la ghiseu, depasit de situatie, se culca cu capul pe brate de cateva ori, ca si cum are nevoie de un pui de somn, inainte sa poata asculta povestea (nu rezolva!). Plecam de acolo aproape vesele (pacat ca nu se putea filma!).Mergem la centrul de primire pentru copiii strazii.Cel vechi. Kamzaka. Toate varstele. Fiecare are cate o sarcina: unul ajuta la gatit, altul spala rufe, doi deseneaza, cativa dorm, in spatele unor covoare puse pe post de pereti.Pe 31 oct. este inaugurarea noului centru, pe care, dealtfel mergem sa-l vedem.Responsabil de centru e Marius: pare de 20 de ani, e trist si parca mereu in transa. A facut o treaba tare buna!In afara de noi doua, nu am vazut-cat a fost ziua de lunga-nicio persoana fumand!
Ziua IIa descrisa in Ziua IIIa
Ziua de ieri a trecut mai repede. In mare: am traversat orasul de cateva ori, incercand in van sa rezolvam cateva probleme.Dimineata a inceput prea devreme: 03am. Trezirea a fost totala cand am gasit esarfa lui Magali, intr-o toaleta..Servise hotului sa inveleasca laptop-ul cu ea.Totul este acoperit de o pulbere fina, ocru, ca si cum pamantul se dezintegreaza si se inalta, cade din nou si...ciclul se reia. E ca o aureola de sfinti. Pielea devine aramie, ca dealtfel totul. Acum stiu de ce nu se vopsesc casele aici.E greu de imaginat furnicarul de pe strazi : toate-cuvantatoare si necuvantatoare-deodata!Astazi, prima zi de weekend, pare totul mai calm. Viteza de miscare a oamenilor e mai mica si telul mai indepartat.Deci, ieri:
1. Scotocit prin camere, sub privirea total dezaprobatoare si chiar dezgustata a sorei Marie. Bineanteles ca nu am mai gasit nimic.
2. La Politia Centrala-unde aveam intalnire la 10-ajungem un pic mai devreme si "rezolvam" totul in doi timpi si trei miscari: de la poarta ne trimite la biroul X.Este in alta directie decat cea indicata.La biroul X (o incapere minuscula, cu ceva electronice-parca scoase de la groapa de gunoi-pe niste rafturi obosite, un "sef"care sta ca o statuie intr-un templu, infasurat intr-o mantie strident colorata-obosit si el. Seful se uita intr-un registru care are o gramada de rubrici completate cu litere minuscule,insirate ca niste bobite pe o ata. se rezolva totul repede: petitia nu a juns inca la sef, "calea de la poarta la el e lunga si sunt multe trepte de urmat". Aproape hilar! plecam de-a dreptul vesele dupa ce mai insemnam pe lista zilei un esec.
3. Imbarcam familia lui Maxim si mergem sa vedem casa pe care si-a construit-o si in care spera sa se mute la anu', ca sa-si scape familia de rautatile soacrei vitrege: La petite maman (adica ultima nevasta a tatalui lui Maxim).Casa este un cub de argila cu doua incaperi, usa metalica si ferestre din grilaj metalic, fara geam. maxim e tare mandru de cabina de dus din dormitor (doua zidulete). Acoperisul s-a stricat inca inainte de a fi casa locuita. Toaleta e afara (dar este) si Maxim ne povesteste cu lux de amanunte, visul lui: sa faca gard, un sopron, o casuta pentru capre, sa planteze pomi, sa faca porti pe unde sa intre cu masina-cand o avea-si...un boutique la stada! Spera ca intr-un an sa faca rost de bani ca sa se mute.Saracia este imensa.Viata e la voia intamplarii: nici un risc nu este luat in calcul (boala, accident..)Saracia este aparata cu usi metalice, bine ferecate.
4. A sosit momentul sa-mi recuperez pasaportul de la aeroport. Politistul de frontiera seamana un pic cu Fernandel si are un zambet tamp. permanent. Scotoceste de cateva ori prin niste teancuri de pasapoarte, clatinanad permanent din cap, ca si cum cine stie ce fatalitate s-a abatut asupra lui, si, ignorandu-ne total, incepe sa stampileze stiva de pasapoarte. Eram patru persoane acolo, asteptand cuminti pasapoartele cu viza. omul si-a randuit frumos pe masa bonuletele noastre, explicandu-ne de ce la numeste "papillons"(zboara usor la orice curent de aer). nu a folosit randuiala: doar a trecut cu privirea peste numele noastre si...asta a fost cautarea. Reveniti maine!Inca una pe lista de esecuri (sau esece-dupa gramatica PD-L ista).
5. Avem intalnire cu Achille: om sus-pus, bine instalat, cu o stare materiala care se reflecta bine in siguranta cu care trateaza lucrurile si in distanta pe care o pune fata de clasele "inferioare".E divortat, are o fetita superba-Antonella si o bona care se cheama...Raketa! Are oi, gaini si bunica ingropata in curte. Casa reflecta bogatia locala: simpla, cu electronice scumpe si abundenta de flori de plastic. Are trei bai. E situata la tara. greierii canta incontinuu. Cerul e imens, tragic si plin de stele.Aceleasi ca la noi. Calea Lactee e la locul ei.
6. Hotaram sa mancam la restaurant si comandam spaghete (eu)-hamburgher-cola-bere. nu am inca mnicio notiune despre preturi: daca sunt mari-mici-normale.Dupa ce am decis ca e bine sa fac o pauza de carne, descopar ca spaghetele bologneze sun bogate in carne si, mananc.
7. Culcare-cu speranta ca ma voi trezi la o ora cat de cat normala!
vineri, 7 noiembrie 2008
Africa, imensa si tragica...
Ouagadougou, 23 oct.2008
Ziua I
Deja aici, de ieri.
Aeroportul international (vin si pleaca 3 avioane/zi): cam cum arata al nostru prin '90. Ceva mai rau. Aceeasi birocratie. Culesul bagajelor:rabdare. Nu exista carucior, decat ca "marfa conditionata"-adica cu hamal.
Magali si cu mine, hamali de lux, fara carut=80kg. Taram afara cele 6 bagaje mari+2 de mana. Maxim: ce bucurie!!! O Toyota ceva ami noua decat masina mea dar, cu asa drumuri e cu mult mai obosita. Merge si scrasneste.
Carmen Kisito: o cladire sofisticata, din beton, "rece" ca o cripta, in ciuda celor 30grade vesperale. Ne primeste cu o maicuta grasuta si razareata care ne ofera ce a ami ramas: "dormitorul"=ceva cu 6 paturi, care iti garanteaza intimitatea si securitatea cu un cearceaf pus pe sarma=usa.
Este un lacas catolic pentru fete care, in loc sa se joace cu papusile, s-au jucat cu baietii si, acum asteapta un copil.
Noapte lunga-scurta: diferenta de fus orar fata de Bucuresti este de 3 ore. Eu ma scol la 3a.m., ora Ouaga, si zac pana la 5 ca sa nu deranjez.
Cobor in curte si impart nesul cu "vigil-ul" de serviciu. Benoit? La 7 e deja tarziu.Fac destul zgomot, cat sa o trezesc pe Magali.
Mai bem un nes si...lunga zi incepe: un mic tur prin imprejurimi. O forfota crescanda, greu de descris: biciclete, mopeduri, motociclete, masini, oameni, pui de gaina, caini...Din toate directiile, catre toate directiile: ca niste bondari dezorientati. Strada e un spectacol fara pauza. Se deschid "magazinele": improvizatii de "galantare", aparate de soare cu zdrente agatate in pari.
Femeile sunt superbe. In ciuda faptului ca locuiesc in conditii greu de imaginat, sunt elegante, aranjate la par si cu o tinuta de invidiat:drepte, mandre, parca constiente de frumusetea lor. Cu rochii lungi, pe motcicleta, cu cate un tanc agatat de spate, trec ca niste iele prin vacarmul zilei.
In cursul zilei nu se amesteca cu barbatii. Nu exista cupluri pe motocicleta sau pe strada. Ele se grupeaza. Cara pe cap greutati si asta cred ca le mentine postura de invidiat.
Marfurile de vanzare sunt dubioase: alimentele sunt tinute si pregatite in conditii mai mult decat insalubre (roi de muste, praf..). Mai toti au in mana un castron de plastic colorat, cu "ceva" in el=micul dejun.
Ne oprim la Maxim acasa: in centrul orasului. Fara curent electric, fara apa. Doua capre, cativa "poulets biciclette" si doi copii frumosi. Adele e frumoasa, trista si calma. E sotia lui Maxim. Parfait are 6 ani: tace tot timpul, are grija de Yaelle si scrie: a ajuns la vocale: un rand de a, un rand de e....
Yaelle: 11 luni, se misca de parca e teleghidat, mai face o "crizulita" mica, mai suge un pic...
Amandoi copiii sunt desculti. Cel mic are o rana urata, la picior. In mers e pulverizata cu praful rosiatic care e peste tot.
Plecam catre casa. Avem intalnire cu Maxim (soferul si prietenul nostru). Ne oprim sa bem o bere:SO.B.BRA(bere burkinabe).Lumea noastra sta. A lor se misca.
Un ultim ramas bun de la bagajele noastre care..o sa dispara curand.
Tur de oras cu Maxim. Comandam la Karibio crema de corp biologica "Beurre de Karite", pentru noi....cadouri..
Mergem la 'baraje", ating apa maronie, facem poze, ne oprim la tarabele cu artizanat local...cumpar o carpeta..
Cladirile oficiale, Ministerele, sunt toate paraginite, cojite..
Casele, cred, se afla in spatele tarabelor. Sunt niste cuburi maron, cu usa metalica si obloane metalice-fara geam. Acoperisul e tot de tabla. Oare atata metal, la 40 grade, nu duce la temperatura de fierbere?
Daca faci gresala sa te uiti la vre-un produs de pe taraba: ai incurcat-o! Vin toti, ca un roi de muste si, incearca cu toate mijloacele pe care le au la dispozitie, sa te convinga sa cumperi.Cu toate astea, e placut si nu m-a deranjat nicio clipa, felul lor de a fi.Eu nu stiu (inca) sa ma targuiesc.
Cumparam ceva de mancare (branza, fructe, paine..)si venim la Centru, sa ne odihnim. Un pranz frugal, o siesta bine meritata care, nu se va intampla!
Ziua I
Deja aici, de ieri.
Aeroportul international (vin si pleaca 3 avioane/zi): cam cum arata al nostru prin '90. Ceva mai rau. Aceeasi birocratie. Culesul bagajelor:rabdare. Nu exista carucior, decat ca "marfa conditionata"-adica cu hamal.
Magali si cu mine, hamali de lux, fara carut=80kg. Taram afara cele 6 bagaje mari+2 de mana. Maxim: ce bucurie!!! O Toyota ceva ami noua decat masina mea dar, cu asa drumuri e cu mult mai obosita. Merge si scrasneste.
Carmen Kisito: o cladire sofisticata, din beton, "rece" ca o cripta, in ciuda celor 30grade vesperale. Ne primeste cu o maicuta grasuta si razareata care ne ofera ce a ami ramas: "dormitorul"=ceva cu 6 paturi, care iti garanteaza intimitatea si securitatea cu un cearceaf pus pe sarma=usa.
Este un lacas catolic pentru fete care, in loc sa se joace cu papusile, s-au jucat cu baietii si, acum asteapta un copil.
Noapte lunga-scurta: diferenta de fus orar fata de Bucuresti este de 3 ore. Eu ma scol la 3a.m., ora Ouaga, si zac pana la 5 ca sa nu deranjez.
Cobor in curte si impart nesul cu "vigil-ul" de serviciu. Benoit? La 7 e deja tarziu.Fac destul zgomot, cat sa o trezesc pe Magali.
Mai bem un nes si...lunga zi incepe: un mic tur prin imprejurimi. O forfota crescanda, greu de descris: biciclete, mopeduri, motociclete, masini, oameni, pui de gaina, caini...Din toate directiile, catre toate directiile: ca niste bondari dezorientati. Strada e un spectacol fara pauza. Se deschid "magazinele": improvizatii de "galantare", aparate de soare cu zdrente agatate in pari.
Femeile sunt superbe. In ciuda faptului ca locuiesc in conditii greu de imaginat, sunt elegante, aranjate la par si cu o tinuta de invidiat:drepte, mandre, parca constiente de frumusetea lor. Cu rochii lungi, pe motcicleta, cu cate un tanc agatat de spate, trec ca niste iele prin vacarmul zilei.
In cursul zilei nu se amesteca cu barbatii. Nu exista cupluri pe motocicleta sau pe strada. Ele se grupeaza. Cara pe cap greutati si asta cred ca le mentine postura de invidiat.
Marfurile de vanzare sunt dubioase: alimentele sunt tinute si pregatite in conditii mai mult decat insalubre (roi de muste, praf..). Mai toti au in mana un castron de plastic colorat, cu "ceva" in el=micul dejun.
Ne oprim la Maxim acasa: in centrul orasului. Fara curent electric, fara apa. Doua capre, cativa "poulets biciclette" si doi copii frumosi. Adele e frumoasa, trista si calma. E sotia lui Maxim. Parfait are 6 ani: tace tot timpul, are grija de Yaelle si scrie: a ajuns la vocale: un rand de a, un rand de e....
Yaelle: 11 luni, se misca de parca e teleghidat, mai face o "crizulita" mica, mai suge un pic...
Amandoi copiii sunt desculti. Cel mic are o rana urata, la picior. In mers e pulverizata cu praful rosiatic care e peste tot.
Plecam catre casa. Avem intalnire cu Maxim (soferul si prietenul nostru). Ne oprim sa bem o bere:SO.B.BRA(bere burkinabe).Lumea noastra sta. A lor se misca.
Un ultim ramas bun de la bagajele noastre care..o sa dispara curand.
Tur de oras cu Maxim. Comandam la Karibio crema de corp biologica "Beurre de Karite", pentru noi....cadouri..
Mergem la 'baraje", ating apa maronie, facem poze, ne oprim la tarabele cu artizanat local...cumpar o carpeta..
Cladirile oficiale, Ministerele, sunt toate paraginite, cojite..
Casele, cred, se afla in spatele tarabelor. Sunt niste cuburi maron, cu usa metalica si obloane metalice-fara geam. Acoperisul e tot de tabla. Oare atata metal, la 40 grade, nu duce la temperatura de fierbere?
Daca faci gresala sa te uiti la vre-un produs de pe taraba: ai incurcat-o! Vin toti, ca un roi de muste si, incearca cu toate mijloacele pe care le au la dispozitie, sa te convinga sa cumperi.Cu toate astea, e placut si nu m-a deranjat nicio clipa, felul lor de a fi.Eu nu stiu (inca) sa ma targuiesc.
Cumparam ceva de mancare (branza, fructe, paine..)si venim la Centru, sa ne odihnim. Un pranz frugal, o siesta bine meritata care, nu se va intampla!
joi, 9 octombrie 2008
politia e virtuala si nu prea...
Intr-o criza acuta de 'simt civic', am incercat sa sesizez Brigada de Politie Rutiera Bucuresti cum ca spatiiile rezervate biciclistilor (ce frumos le-au liniat pe Lascar Catargiu!!!) sunt vesnic ocupate de 4X4 sau alte cilindree, ca statia "Povernei" ( a autobuzului 300) este mereu 'capitonata' cu masini parcate si ca urcarea in autobuz devine o provocare... ca Doamne fereste sa te afli intr-un scaun rulant caci, nu ai putea sa te strecori printre masinile parcate pe "pedestrian's pathway"....ca....
Ei bine, dupa ce mi-am pus in joc tot talentul si am apelat la toate dictionarele "militiano-laice" pentru a-mi gasi cuvintele potrivite: NU POATE FI EXPEDIATA pe adresa de mail, epistola!
Monolog! (era de asteptat)
Ei bine, dupa ce mi-am pus in joc tot talentul si am apelat la toate dictionarele "militiano-laice" pentru a-mi gasi cuvintele potrivite: NU POATE FI EXPEDIATA pe adresa de mail, epistola!
Monolog! (era de asteptat)
marți, 7 octombrie 2008
premiera absoluta...
2x3+2x2+1x5+1x4+6x8+1x1+1x1+1x1+1x1+1x1+1x............-1x1 . Asta e suma examenelor mele de-a lungul anilor.....
Ultima varianta e strict legata de "lungimea funiei care leaga manzul de spatele carutei". (N.B.=1,5m)
Pe scurt:am picat la "sala" , la driving licence ( A) . Asta se intampla dupa 31 ani de condus fara "contraventii" majore. It is fucking shocking!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
