Africa, imensa si tragica...

Ouagadougou, 23 oct.2008

Ziua I
Deja aici, de ieri.
Aeroportul international (vin si pleaca 3 avioane/zi): cam cum arata al nostru prin '90. Ceva mai rau. Aceeasi birocratie. Culesul bagajelor:rabdare. Nu exista carucior, decat ca "marfa conditionata"-adica cu hamal.
Magali si cu mine, hamali de lux, fara carut=80kg. Taram afara cele 6 bagaje mari+2 de mana. Maxim: ce bucurie!!! O Toyota ceva ami noua decat masina mea dar, cu asa drumuri e cu mult mai obosita. Merge si scrasneste.
Carmen Kisito: o cladire sofisticata, din beton, "rece" ca o cripta, in ciuda celor 30grade vesperale. Ne primeste cu o maicuta grasuta si razareata care ne ofera ce a ami ramas: "dormitorul"=ceva cu 6 paturi, care iti garanteaza intimitatea si securitatea cu un cearceaf pus pe sarma=usa.
Este un lacas catolic pentru fete care, in loc sa se joace cu papusile, s-au jucat cu baietii si, acum asteapta un copil.
Noapte lunga-scurta: diferenta de fus orar fata de Bucuresti este de 3 ore. Eu ma scol la 3a.m., ora Ouaga, si zac pana la 5 ca sa nu deranjez.
Cobor in curte si impart nesul cu "vigil-ul" de serviciu. Benoit? La 7 e deja tarziu.Fac destul zgomot, cat sa o trezesc pe Magali.
Mai bem un nes si...lunga zi incepe: un mic tur prin imprejurimi. O forfota crescanda, greu de descris: biciclete, mopeduri, motociclete, masini, oameni, pui de gaina, caini...Din toate directiile, catre toate directiile: ca niste bondari dezorientati. Strada e un spectacol fara pauza. Se deschid "magazinele": improvizatii de "galantare", aparate de soare cu zdrente agatate in pari.
Femeile sunt superbe. In ciuda faptului ca locuiesc in conditii greu de imaginat, sunt elegante, aranjate la par si cu o tinuta de invidiat:drepte, mandre, parca constiente de frumusetea lor. Cu rochii lungi, pe motcicleta, cu cate un tanc agatat de spate, trec ca niste iele prin vacarmul zilei.
In cursul zilei nu se amesteca cu barbatii. Nu exista cupluri pe motocicleta sau pe strada. Ele se grupeaza. Cara pe cap greutati si asta cred ca le mentine postura de invidiat.
Marfurile de vanzare sunt dubioase: alimentele sunt tinute si pregatite in conditii mai mult decat insalubre (roi de muste, praf..). Mai toti au in mana un castron de plastic colorat, cu "ceva" in el=micul dejun.
Ne oprim la Maxim acasa: in centrul orasului. Fara curent electric, fara apa. Doua capre, cativa "poulets biciclette" si doi copii frumosi. Adele e frumoasa, trista si calma. E sotia lui Maxim. Parfait are 6 ani: tace tot timpul, are grija de Yaelle si scrie: a ajuns la vocale: un rand de a, un rand de e....
Yaelle: 11 luni, se misca de parca e teleghidat, mai face o "crizulita" mica, mai suge un pic...
Amandoi copiii sunt desculti. Cel mic are o rana urata, la picior. In mers e pulverizata cu praful rosiatic care e peste tot.
Plecam catre casa. Avem intalnire cu Maxim (soferul si prietenul nostru). Ne oprim sa bem o bere:SO.B.BRA(bere burkinabe).Lumea noastra sta. A lor se misca.
Un ultim ramas bun de la bagajele noastre care..o sa dispara curand.
Tur de oras cu Maxim. Comandam la Karibio crema de corp biologica "Beurre de Karite", pentru noi....cadouri..
Mergem la 'baraje", ating apa maronie, facem poze, ne oprim la tarabele cu artizanat local...cumpar o carpeta..
Cladirile oficiale, Ministerele, sunt toate paraginite, cojite..
Casele, cred, se afla in spatele tarabelor. Sunt niste cuburi maron, cu usa metalica si obloane metalice-fara geam. Acoperisul e tot de tabla. Oare atata metal, la 40 grade, nu duce la temperatura de fierbere?
Daca faci gresala sa te uiti la vre-un produs de pe taraba: ai incurcat-o! Vin toti, ca un roi de muste si, incearca cu toate mijloacele pe care le au la dispozitie, sa te convinga sa cumperi.Cu toate astea, e placut si nu m-a deranjat nicio clipa, felul lor de a fi.Eu nu stiu (inca) sa ma targuiesc.
Cumparam ceva de mancare (branza, fructe, paine..)si venim la Centru, sa ne odihnim. Un pranz frugal, o siesta bine meritata care, nu se va intampla!