joi, 29 ianuarie 2009

Africa de dimineata pana seara si de seara pana dimineata

Ziua VI a
Azi, program de grup. Sedinta la Kamzaka, mers la Sig Noghin-noul Kamzaka. Aici, nimic nou fata de Duminica, cu exceptia acoperisului de la foisor. Magali si cu mine ne distram cu un grup de copii din sat, inebuniti de placerea de a fi trasi in poza! Sunt la fel peste tot: cum vad oameni noi, apar din toate partile si, la inceput sunt sfiosi apoi, ti se urca in cap.
Ne intoarcem la Carmen Kisito si mancam (toata turma). O salata delicioasa si....ceva cu carne.
Nimeni nu se gandeste ca Maxim sta flamand si fara apa, la 41 grade Celsius. In plus are un junghi teribil precordial stg.
I-am asigurat lui Maxim masa pe doua zile la copii: poullet televise si i-am dat 50 euro pentru casa. Salariul lui va fi 16 euro pentru 5 zile a cate 12 ore/zi. Relatia lui cu Adele se clatina. El o acuza de infantilism si neglijenta. Ea este legata de maini si de picioare, trebuind sa faca fata celor 3 copii, grijilor de zi cu zi si lipsei acute de bani.
Au de gand sa ma oblige sa merg cu grupul la restaurantele scumpe, sa-mi stea mancarea in gat! Nu stiu cum sa ma fofilez...
Dupa micul dejun am trait o experienta cel putin ciudata (revin la asta, in ciuda faptului ca imi e sila!) : sora Marie a convocat pe seful firmei de paza, pe paznic, menajerele de serviciu si noi. A fost o experienta care mi-a amintit de convocarile de la Centrul de Partid Sanatatea, de prin anii '86, cand ma tratau ca pe un gunoi pentru indrazneala de a fi cerut plecarea din tara.
"Seful", un urangutan urat si cu ceafa groasa, iresponsabil, arogant si misogin. Magali, care nu a trait nici macar o zi in comunism, a pus totul la suflet. Eu, am ramas cu greata. Bref: "avem noi vre-o dovada ca bagajele existau"? De la inceput s-a instalat pe scaun cu spatele la noi si, fiind "fiinte inferioare", nu ne-a invrednicit nici macar cu o privire.
Pe mine m-a amuzat. Lui Magali insa, i-au trebuit timp si lacrimi ca sa digere!
As vrea sa pot spune mai multe despre ce vad si nu despre ce se intampla in mica noastra lume. As vrea sa imortalizez imagini greu de redat. Pana sa realizez ca sunt unice, sunt deja departe!

Bastinasii detesta colonistii pentru ca sunt continuu umiliti.

Nu apuci sa faci pip caci, toata apa iese prin piele.

Retrospectiva ziua VI-VII in ziua VIII a
Marti seara am fost la un restaurant catolic. Statuia Fecioarei veghea sa nu bagam in gura mancare ieftina. 10 euro de caciula. Maxim a ramas afara.
A fost decizia lui Paolo. Noua ( lui Magali si mie) nu ne- a priit.
Miercuri a curs lent. Dimineata am vizitat un soi de " Leagan de copii", apartinand bisericii catolice. Ce de amintiri mi-a trezit! O viata! Toate "Leaganele" sunt la fel, indiferent de emisfera, paralelă sau meridian . Personalul: deja vu! Aceleasi texte pe care le spun despre copii; apucati si ridicati de o aripa- ca la noi...Demanding objects..
Mergem la piata sa cumparam materiale = tesaturi. Sunt variate si frumoase. Doamnele din grup vor rochii cusute pe pret de nimic, in Ouagadougu. Daca ma uit bine, au siluete diferite de femeile de aici. S-ar putea sa nu le stea chiar asa de bine....
Magali si cu mine am evadat. Am baut o bere si apoi am aflat vestea cea buna: Sora Marie a decis sa ne scuteasca de plata cazarii, avand in vedere paguba suferita de noi.

Dupamasa am plecat cu totii (exceptie cei ce au probleme cu stomacul) la scoala din Guimtenga.
Doamne, cata saracie! Seamana foarte bine-ca standard de viata- cu comunitatile sarace de romi, de la noi.
Ce ciudat: stau la o masa la carciuma noastra, plina de muste (eu, nu masa!) si, ma simt parca de cand lumea aici! Parca restul, grupul care a venit dupa noi, sunt turisti iar eu bastinasa si atotcunoscatoare a locului!
Poze, poze, poze...
Copiii sunt peste tot la fel: vin ca un roi de musculite colorate si se imping ca sa fie mai aproape de tine. Ne-am jucat cu ei, am facut giumbuslucuri si poze. Am profitat de marimea gloatei si i-am pus sa strige toti, in cor : Ma-ga-li! A fost tare dragut! Lui Magali i-a placut. Am stat in maini, am cazut in cap..cool!

Peisaj si culori rare:In functie de lumina, pamantul se schimba din rosu in mov, aramiu-auriu..
Baobabii seamana cu degetele contorsionate de boala si varsta a unor batrani de pretutindeni.
Copiii au tot felul de bobiţe (mai mici sau mai mari) pe piele. Burtile sunt mari, suportate de picioare subtiri. Ochii lor sunt fascinanti: au culoarea si lucirea metalului topit, a lavei..

OK. Seara am mers la un restaurant "prea şic ca sa se simta Maxim bine in el". Superanacronic: parca e alta lume, transplantata dar bine izolata, in Ouagadougu. Proprietatea unui franţuz, o colectie intreaga de obiecte de arta si bijuterii, o oaza! Bineinteles ca noi am insistat sa-l avem pe Maxim cu noi: l-am pus in cpul mesei si am platit pentru el (22 euro de persoana).
Mancarea a fost delicioasa. O parte din grup avut mari probleme in a tolera alimentele. Noi: OK!

Ziua VIII a propriu-zis.
Sculare cu noaptea'n cap, dupa o noapte extrem de calda si populata de tantari.

Aici, chiar daca nu vezi nicio femeie fumand, nimeni nu se uita la tine urat. Sunt foarte toleranti, sau nu isi permit sa-i judece pe albi? Intrebare.

Joi 30 octombrie 2008, ziua cea mare: deschiderea noului centru Kamzaka.
Incredibil dar, totul era gata, impecabil! Am judecat gresit. Festivitatea incepe la ora cand soarele devine ostil.
Au venit oficialitatile : toti in tinuta de gală. Doamnele sunt ca niste regine. Domnii, tot ca niste...regine! (robe lungi...)
Protocolul e deja bine stabilit, reguli necunoscute de mine: primirea, ordinea intrarii, a discursurilor, mancarea cu muste si alcoolul la ora aia..
O data ajunsi la Sin Noghin, am inceput sa ornam, am ajutat la prepararea mancarii si a platourilor pentru invitati, am jucat rolul de "docteur photo" ( acolo, toate serviciile sunt oferite de docteurs: cel ce repara motociclete este docteur moto, cel ce are restaurant este docteur faim...) .. Satenii si-au pus vesminte festive.
6! Vine primarul! Trebuie intampinat! Pozăăăă!
Toti au fost la inaltime. Invitatii au apreciat proiectul si realizarea lui. Au promis ajutor.

Ziua IX a, adica ultima...
Ultima bere. SO.B.BRA. Plecam peste cateva ore. Sunt la terasa mea favorita, "Stade de France".
Aseara...la Pzzerie. Multi bolnavi. Delicioasa!
Azi a fost o zi "din alea pe care nu le uiti". S-a deschis noua aripa a scolii din Guimtenga. Si bucataria cea noua. Tot satul era prezent la eveniment. Bucurie enorma intr-un loc unde nu se intampla lucruri.
Am curatat o tona de castraveti, am ajutat la prepararea salatei (ptr. invitati) si apoi am dansat: imbracata in costum local, la 60 grade C, in chip de "inteleptii =batranii satului. Audienta a fost bogata. Ca numar si ca spirit. Am avut mare şansă ca nu mi-a crapat niciun vas din cap!
A fost tare bine!
Ramas bun lung, de la Maxim, Florence, Michelle (Mama Africa, minunata si de neinlocuit!), Ncole ( ce suflet rar, ce poveste...), Jeniffer, Maryon si ai nostri Danielle, Aurelian, Paolo si Laurent.
Am invitat-o pe Florence sa facem nebunii in Romania. Soule ne-a dus la aeroport. Am mai luat cate un fleac amintire...
Pa Adele. Pa Maxim. Pa Ouaga..
Cred ca REVIN.


Niciun comentariu: