Şi iar Africa...

Ziua IV a, aşa cum se vede din ziua V a..
Aseară, după o siestă mică dar concentrată (cu vise..) am fost să vedem Ouaga 2000- cartier nou care porneşte de la un monument dubios-pâna la palatul prezidenţial: un fel de Casa Poporului, de la noi. Acelaşi aspect de decor de operetă, cu clădiri de carton... Cele două sunt legate printr-un bulevard larg si luminat, curat si parcă plin de complexe de superioritate faţa de restul oraşului. Fireşte, totul e legat de numele lui Ghadaffi, prietenul preşedintelui în funcţie: bulevardul, hotelul...

Ziua V a amestecată cu ziua VI a
In sfărşit, un pic de respiro: sunt singură la cârciuma de vis-a-vis. Magali îşi "linge rănile" dupa intâlnirea cu "big killer"= patronul firmei de paza, de la centru. A fost oribil. Un om urât, de o impoliteţe crasă, rasist şi mitocan. Nici nu vreau sa vorbesc despre asta. Nu e caracteristic pentru loc!
Ce am făcut ieri? Am alergat prin tot oraşul, străbatându-l in raze apropiate, pentru cât de cât un pic de certitudine in desfaşurarea evenimentelor din 31 oct.
Nimic spectaculos: la Kamzaka, la Ouaga 2000 pentru sonorizare şi scaune...la Achille pentru protocol.. Interesantă a fost intâlnirea cu belgianul Cedryk, stabilit in Ouaga cu Sandrine, soţia si fetita. Ea este bourkinabe. Altă faţa a oraşului:o casă gen mediteranean, simplă dar, se vede de la o poşta că e locuită de un european. El, un tip mişto de tot! Ea, frumoasă, ca o trestie de suplă si de înaltă dar, cu fundul plat, european. Sunt implicaţi in tot felul de chestii pentru comunitate. Activitatea de bază e formarea de educatori si educatori ptr. educţie specială.
Înca ceva alergătură: iar la biroul cel nou al lui Achille (un cub bicameral, vopsit in verde cu galben, prima lui zi acolo, cu o tona de griji pe cap si noi pe umeri). Mi-e temă ca nu va putea duce la bun sfârşit...
Ceva cumpăraturi pentru grupul care soseşte diseară. E ultima noastră zi de "fete singure". A fost tare bine!
Magali o ia intr-o directie, eu in alta: diviziunea muncii. Magali nu a reusit sa puna in gura nicio farâma de mâncare. Eu am devorat o conservă de fasole cu costită, de acasă, si o bagheta. Seara ne ducem la reprezentanta Air France aici. O femeie frumoasa, sigură pe ea, cu doi copii draguţi (fata, frumoasă foc si preocupată de aspectul ei de Barbie, prietenoasă şi pupăcioasă: a fost dragoste la prima vedere!) si o casă peste orice standard pe care l-am vazut până acum. Hidoasă dar foarte, foarte, foarte bogată. 3 maşini scumpe şi noi în curte, scară interioară, masă-acvariu în living, tablouri (discutabile)...servitori...Waw! Ea va fi "Naşa" noului centru Kamzaka. Acum a aflat şi ea.
Sera, târziu, aşteptăm grupul la aeroport. Interesantă atmosferă, interesnţi oamenii care vin şi care pleacă, cei care aşteaptă...Forfota...Temperatura...
Au sosit 10. Paolo e de o importanţă "covârşitoare". Şi-o atribuie singur. Chiar şi asta e interesant. Pe lângă microbuzul de transport persoane, avem o camioneta care, incet dar sigur, devine un munte instabil de colete. Bineânţeles că şoferul nu a adus corzi sau funii sau...orice altceva pentru a le fixa. Magali si cu mine, ne suim în vârful stivei si asa călătorim pâna la centru, intr-un hohot de râs binefacator. A fost cel mai dragut moment al zilei!
Ultima noapte in camera: de maine, inapoi la dormitor!