O zi de ski ca in vise! Şi pot!!!!! Sunt mulţumită de mine.
joi, 19 februarie 2009
Angliaaaaaaaaaaaa
Ce mica este o saptamana! Am inghesuit-o in cel mai mic buzunar al meu, ca sa nu o pierd sau sa iasa la spalat. Verde, ploaie si albastru. Ploaie intre doua culori.
In afara de mersul cu blatu', cam toate mi-au adus aminte de studentie....Hai-hui.
marți, 3 februarie 2009
joi, 29 ianuarie 2009
Africa de dimineata pana seara si de seara pana dimineata
Ziua VI a
Azi, program de grup. Sedinta la Kamzaka, mers la Sig Noghin-noul Kamzaka. Aici, nimic nou fata de Duminica, cu exceptia acoperisului de la foisor. Magali si cu mine ne distram cu un grup de copii din sat, inebuniti de placerea de a fi trasi in poza! Sunt la fel peste tot: cum vad oameni noi, apar din toate partile si, la inceput sunt sfiosi apoi, ti se urca in cap.
Ne intoarcem la Carmen Kisito si mancam (toata turma). O salata delicioasa si....ceva cu carne.
Nimeni nu se gandeste ca Maxim sta flamand si fara apa, la 41 grade Celsius. In plus are un junghi teribil precordial stg.
I-am asigurat lui Maxim masa pe doua zile la copii: poullet televise si i-am dat 50 euro pentru casa. Salariul lui va fi 16 euro pentru 5 zile a cate 12 ore/zi. Relatia lui cu Adele se clatina. El o acuza de infantilism si neglijenta. Ea este legata de maini si de picioare, trebuind sa faca fata celor 3 copii, grijilor de zi cu zi si lipsei acute de bani.
Au de gand sa ma oblige sa merg cu grupul la restaurantele scumpe, sa-mi stea mancarea in gat! Nu stiu cum sa ma fofilez...
Dupa micul dejun am trait o experienta cel putin ciudata (revin la asta, in ciuda faptului ca imi e sila!) : sora Marie a convocat pe seful firmei de paza, pe paznic, menajerele de serviciu si noi. A fost o experienta care mi-a amintit de convocarile de la Centrul de Partid Sanatatea, de prin anii '86, cand ma tratau ca pe un gunoi pentru indrazneala de a fi cerut plecarea din tara.
"Seful", un urangutan urat si cu ceafa groasa, iresponsabil, arogant si misogin. Magali, care nu a trait nici macar o zi in comunism, a pus totul la suflet. Eu, am ramas cu greata. Bref: "avem noi vre-o dovada ca bagajele existau"? De la inceput s-a instalat pe scaun cu spatele la noi si, fiind "fiinte inferioare", nu ne-a invrednicit nici macar cu o privire.
Pe mine m-a amuzat. Lui Magali insa, i-au trebuit timp si lacrimi ca sa digere!
As vrea sa pot spune mai multe despre ce vad si nu despre ce se intampla in mica noastra lume. As vrea sa imortalizez imagini greu de redat. Pana sa realizez ca sunt unice, sunt deja departe!
Bastinasii detesta colonistii pentru ca sunt continuu umiliti.
Nu apuci sa faci pip caci, toata apa iese prin piele.
Retrospectiva ziua VI-VII in ziua VIII a
Marti seara am fost la un restaurant catolic. Statuia Fecioarei veghea sa nu bagam in gura mancare ieftina. 10 euro de caciula. Maxim a ramas afara. A fost decizia lui Paolo. Noua ( lui Magali si mie) nu ne- a priit.
Miercuri a curs lent. Dimineata am vizitat un soi de " Leagan de copii", apartinand bisericii catolice. Ce de amintiri mi-a trezit! O viata! Toate "Leaganele" sunt la fel, indiferent de emisfera, paralelă sau meridian . Personalul: deja vu! Aceleasi texte pe care le spun despre copii; apucati si ridicati de o aripa- ca la noi...Demanding objects..
Mergem la piata sa cumparam materiale = tesaturi. Sunt variate si frumoase. Doamnele din grup vor rochii cusute pe pret de nimic, in Ouagadougu. Daca ma uit bine, au siluete diferite de femeile de aici. S-ar putea sa nu le stea chiar asa de bine....
Magali si cu mine am evadat. Am baut o bere si apoi am aflat vestea cea buna: Sora Marie a decis sa ne scuteasca de plata cazarii, avand in vedere paguba suferita de noi.
Dupamasa am plecat cu totii (exceptie cei ce au probleme cu stomacul) la scoala din Guimtenga.
Doamne, cata saracie! Seamana foarte bine-ca standard de viata- cu comunitatile sarace de romi, de la noi.
Ce ciudat: stau la o masa la carciuma noastra, plina de muste (eu, nu masa!) si, ma simt parca de cand lumea aici! Parca restul, grupul care a venit dupa noi, sunt turisti iar eu bastinasa si atotcunoscatoare a locului!
Poze, poze, poze...
Copiii sunt peste tot la fel: vin ca un roi de musculite colorate si se imping ca sa fie mai aproape de tine. Ne-am jucat cu ei, am facut giumbuslucuri si poze. Am profitat de marimea gloatei si i-am pus sa strige toti, in cor : Ma-ga-li! A fost tare dragut! Lui Magali i-a placut. Am stat in maini, am cazut in cap..cool!
Peisaj si culori rare:In functie de lumina, pamantul se schimba din rosu in mov, aramiu-auriu..
Baobabii seamana cu degetele contorsionate de boala si varsta a unor batrani de pretutindeni.
Copiii au tot felul de bobiţe (mai mici sau mai mari) pe piele. Burtile sunt mari, suportate de picioare subtiri. Ochii lor sunt fascinanti: au culoarea si lucirea metalului topit, a lavei..
OK. Seara am mers la un restaurant "prea şic ca sa se simta Maxim bine in el". Superanacronic: parca e alta lume, transplantata dar bine izolata, in Ouagadougu. Proprietatea unui franţuz, o colectie intreaga de obiecte de arta si bijuterii, o oaza! Bineinteles ca noi am insistat sa-l avem pe Maxim cu noi: l-am pus in cpul mesei si am platit pentru el (22 euro de persoana).
Mancarea a fost delicioasa. O parte din grup avut mari probleme in a tolera alimentele. Noi: OK!
Ziua VIII a propriu-zis.
Sculare cu noaptea'n cap, dupa o noapte extrem de calda si populata de tantari.
Aici, chiar daca nu vezi nicio femeie fumand, nimeni nu se uita la tine urat. Sunt foarte toleranti, sau nu isi permit sa-i judece pe albi? Intrebare.
Joi 30 octombrie 2008, ziua cea mare: deschiderea noului centru Kamzaka.
Incredibil dar, totul era gata, impecabil! Am judecat gresit. Festivitatea incepe la ora cand soarele devine ostil.
Au venit oficialitatile : toti in tinuta de gală. Doamnele sunt ca niste regine. Domnii, tot ca niste...regine! (robe lungi...)
Protocolul e deja bine stabilit, reguli necunoscute de mine: primirea, ordinea intrarii, a discursurilor, mancarea cu muste si alcoolul la ora aia..
O data ajunsi la Sin Noghin, am inceput sa ornam, am ajutat la prepararea mancarii si a platourilor pentru invitati, am jucat rolul de "docteur photo" ( acolo, toate serviciile sunt oferite de docteurs: cel ce repara motociclete este docteur moto, cel ce are restaurant este docteur faim...) .. Satenii si-au pus vesminte festive.
6! Vine primarul! Trebuie intampinat! Pozăăăă!
Toti au fost la inaltime. Invitatii au apreciat proiectul si realizarea lui. Au promis ajutor.
Ziua IX a, adica ultima...
Ultima bere. SO.B.BRA. Plecam peste cateva ore. Sunt la terasa mea favorita, "Stade de France".
Aseara...la Pzzerie. Multi bolnavi. Delicioasa!
Azi a fost o zi "din alea pe care nu le uiti". S-a deschis noua aripa a scolii din Guimtenga. Si bucataria cea noua. Tot satul era prezent la eveniment. Bucurie enorma intr-un loc unde nu se intampla lucruri.
Am curatat o tona de castraveti, am ajutat la prepararea salatei (ptr. invitati) si apoi am dansat: imbracata in costum local, la 60 grade C, in chip de "inteleptii =batranii satului. Audienta a fost bogata. Ca numar si ca spirit. Am avut mare şansă ca nu mi-a crapat niciun vas din cap!
A fost tare bine!
Ramas bun lung, de la Maxim, Florence, Michelle (Mama Africa, minunata si de neinlocuit!), Ncole ( ce suflet rar, ce poveste...), Jeniffer, Maryon si ai nostri Danielle, Aurelian, Paolo si Laurent.
Am invitat-o pe Florence sa facem nebunii in Romania. Soule ne-a dus la aeroport. Am mai luat cate un fleac amintire...
Pa Adele. Pa Maxim. Pa Ouaga..
Cred ca REVIN.
Azi, program de grup. Sedinta la Kamzaka, mers la Sig Noghin-noul Kamzaka. Aici, nimic nou fata de Duminica, cu exceptia acoperisului de la foisor. Magali si cu mine ne distram cu un grup de copii din sat, inebuniti de placerea de a fi trasi in poza! Sunt la fel peste tot: cum vad oameni noi, apar din toate partile si, la inceput sunt sfiosi apoi, ti se urca in cap.
Ne intoarcem la Carmen Kisito si mancam (toata turma). O salata delicioasa si....ceva cu carne.
Nimeni nu se gandeste ca Maxim sta flamand si fara apa, la 41 grade Celsius. In plus are un junghi teribil precordial stg.
I-am asigurat lui Maxim masa pe doua zile la copii: poullet televise si i-am dat 50 euro pentru casa. Salariul lui va fi 16 euro pentru 5 zile a cate 12 ore/zi. Relatia lui cu Adele se clatina. El o acuza de infantilism si neglijenta. Ea este legata de maini si de picioare, trebuind sa faca fata celor 3 copii, grijilor de zi cu zi si lipsei acute de bani.
Au de gand sa ma oblige sa merg cu grupul la restaurantele scumpe, sa-mi stea mancarea in gat! Nu stiu cum sa ma fofilez...
Dupa micul dejun am trait o experienta cel putin ciudata (revin la asta, in ciuda faptului ca imi e sila!) : sora Marie a convocat pe seful firmei de paza, pe paznic, menajerele de serviciu si noi. A fost o experienta care mi-a amintit de convocarile de la Centrul de Partid Sanatatea, de prin anii '86, cand ma tratau ca pe un gunoi pentru indrazneala de a fi cerut plecarea din tara.
"Seful", un urangutan urat si cu ceafa groasa, iresponsabil, arogant si misogin. Magali, care nu a trait nici macar o zi in comunism, a pus totul la suflet. Eu, am ramas cu greata. Bref: "avem noi vre-o dovada ca bagajele existau"? De la inceput s-a instalat pe scaun cu spatele la noi si, fiind "fiinte inferioare", nu ne-a invrednicit nici macar cu o privire.
Pe mine m-a amuzat. Lui Magali insa, i-au trebuit timp si lacrimi ca sa digere!
As vrea sa pot spune mai multe despre ce vad si nu despre ce se intampla in mica noastra lume. As vrea sa imortalizez imagini greu de redat. Pana sa realizez ca sunt unice, sunt deja departe!
Bastinasii detesta colonistii pentru ca sunt continuu umiliti.
Nu apuci sa faci pip caci, toata apa iese prin piele.
Retrospectiva ziua VI-VII in ziua VIII a
Marti seara am fost la un restaurant catolic. Statuia Fecioarei veghea sa nu bagam in gura mancare ieftina. 10 euro de caciula. Maxim a ramas afara. A fost decizia lui Paolo. Noua ( lui Magali si mie) nu ne- a priit.
Miercuri a curs lent. Dimineata am vizitat un soi de " Leagan de copii", apartinand bisericii catolice. Ce de amintiri mi-a trezit! O viata! Toate "Leaganele" sunt la fel, indiferent de emisfera, paralelă sau meridian . Personalul: deja vu! Aceleasi texte pe care le spun despre copii; apucati si ridicati de o aripa- ca la noi...Demanding objects..
Mergem la piata sa cumparam materiale = tesaturi. Sunt variate si frumoase. Doamnele din grup vor rochii cusute pe pret de nimic, in Ouagadougu. Daca ma uit bine, au siluete diferite de femeile de aici. S-ar putea sa nu le stea chiar asa de bine....
Magali si cu mine am evadat. Am baut o bere si apoi am aflat vestea cea buna: Sora Marie a decis sa ne scuteasca de plata cazarii, avand in vedere paguba suferita de noi.
Dupamasa am plecat cu totii (exceptie cei ce au probleme cu stomacul) la scoala din Guimtenga.
Doamne, cata saracie! Seamana foarte bine-ca standard de viata- cu comunitatile sarace de romi, de la noi.
Ce ciudat: stau la o masa la carciuma noastra, plina de muste (eu, nu masa!) si, ma simt parca de cand lumea aici! Parca restul, grupul care a venit dupa noi, sunt turisti iar eu bastinasa si atotcunoscatoare a locului!
Poze, poze, poze...
Copiii sunt peste tot la fel: vin ca un roi de musculite colorate si se imping ca sa fie mai aproape de tine. Ne-am jucat cu ei, am facut giumbuslucuri si poze. Am profitat de marimea gloatei si i-am pus sa strige toti, in cor : Ma-ga-li! A fost tare dragut! Lui Magali i-a placut. Am stat in maini, am cazut in cap..cool!
Peisaj si culori rare:In functie de lumina, pamantul se schimba din rosu in mov, aramiu-auriu..
Baobabii seamana cu degetele contorsionate de boala si varsta a unor batrani de pretutindeni.
Copiii au tot felul de bobiţe (mai mici sau mai mari) pe piele. Burtile sunt mari, suportate de picioare subtiri. Ochii lor sunt fascinanti: au culoarea si lucirea metalului topit, a lavei..
OK. Seara am mers la un restaurant "prea şic ca sa se simta Maxim bine in el". Superanacronic: parca e alta lume, transplantata dar bine izolata, in Ouagadougu. Proprietatea unui franţuz, o colectie intreaga de obiecte de arta si bijuterii, o oaza! Bineinteles ca noi am insistat sa-l avem pe Maxim cu noi: l-am pus in cpul mesei si am platit pentru el (22 euro de persoana).
Mancarea a fost delicioasa. O parte din grup avut mari probleme in a tolera alimentele. Noi: OK!
Ziua VIII a propriu-zis.
Sculare cu noaptea'n cap, dupa o noapte extrem de calda si populata de tantari.
Aici, chiar daca nu vezi nicio femeie fumand, nimeni nu se uita la tine urat. Sunt foarte toleranti, sau nu isi permit sa-i judece pe albi? Intrebare.
Joi 30 octombrie 2008, ziua cea mare: deschiderea noului centru Kamzaka.
Incredibil dar, totul era gata, impecabil! Am judecat gresit. Festivitatea incepe la ora cand soarele devine ostil.
Au venit oficialitatile : toti in tinuta de gală. Doamnele sunt ca niste regine. Domnii, tot ca niste...regine! (robe lungi...)
Protocolul e deja bine stabilit, reguli necunoscute de mine: primirea, ordinea intrarii, a discursurilor, mancarea cu muste si alcoolul la ora aia..
O data ajunsi la Sin Noghin, am inceput sa ornam, am ajutat la prepararea mancarii si a platourilor pentru invitati, am jucat rolul de "docteur photo" ( acolo, toate serviciile sunt oferite de docteurs: cel ce repara motociclete este docteur moto, cel ce are restaurant este docteur faim...) .. Satenii si-au pus vesminte festive.
6! Vine primarul! Trebuie intampinat! Pozăăăă!
Toti au fost la inaltime. Invitatii au apreciat proiectul si realizarea lui. Au promis ajutor.
Ziua IX a, adica ultima...
Ultima bere. SO.B.BRA. Plecam peste cateva ore. Sunt la terasa mea favorita, "Stade de France".
Aseara...la Pzzerie. Multi bolnavi. Delicioasa!
Azi a fost o zi "din alea pe care nu le uiti". S-a deschis noua aripa a scolii din Guimtenga. Si bucataria cea noua. Tot satul era prezent la eveniment. Bucurie enorma intr-un loc unde nu se intampla lucruri.
Am curatat o tona de castraveti, am ajutat la prepararea salatei (ptr. invitati) si apoi am dansat: imbracata in costum local, la 60 grade C, in chip de "inteleptii =batranii satului. Audienta a fost bogata. Ca numar si ca spirit. Am avut mare şansă ca nu mi-a crapat niciun vas din cap!
A fost tare bine!
Ramas bun lung, de la Maxim, Florence, Michelle (Mama Africa, minunata si de neinlocuit!), Ncole ( ce suflet rar, ce poveste...), Jeniffer, Maryon si ai nostri Danielle, Aurelian, Paolo si Laurent.
Am invitat-o pe Florence sa facem nebunii in Romania. Soule ne-a dus la aeroport. Am mai luat cate un fleac amintire...
Pa Adele. Pa Maxim. Pa Ouaga..
Cred ca REVIN.
Şi iar Africa...
Ziua IV a, aşa cum se vede din ziua V a..
Aseară, după o siestă mică dar concentrată (cu vise..) am fost să vedem Ouaga 2000- cartier nou care porneşte de la un monument dubios-pâna la palatul prezidenţial: un fel de Casa Poporului, de la noi. Acelaşi aspect de decor de operetă, cu clădiri de carton... Cele două sunt legate printr-un bulevard larg si luminat, curat si parcă plin de complexe de superioritate faţa de restul oraşului. Fireşte, totul e legat de numele lui Ghadaffi, prietenul preşedintelui în funcţie: bulevardul, hotelul...
Ziua V a amestecată cu ziua VI a
In sfărşit, un pic de respiro: sunt singură la cârciuma de vis-a-vis. Magali îşi "linge rănile" dupa intâlnirea cu "big killer"= patronul firmei de paza, de la centru. A fost oribil. Un om urât, de o impoliteţe crasă, rasist şi mitocan. Nici nu vreau sa vorbesc despre asta. Nu e caracteristic pentru loc!
Ce am făcut ieri? Am alergat prin tot oraşul, străbatându-l in raze apropiate, pentru cât de cât un pic de certitudine in desfaşurarea evenimentelor din 31 oct.
Nimic spectaculos: la Kamzaka, la Ouaga 2000 pentru sonorizare şi scaune...la Achille pentru protocol.. Interesantă a fost intâlnirea cu belgianul Cedryk, stabilit in Ouaga cu Sandrine, soţia si fetita. Ea este bourkinabe. Altă faţa a oraşului:o casă gen mediteranean, simplă dar, se vede de la o poşta că e locuită de un european. El, un tip mişto de tot! Ea, frumoasă, ca o trestie de suplă si de înaltă dar, cu fundul plat, european. Sunt implicaţi in tot felul de chestii pentru comunitate. Activitatea de bază e formarea de educatori si educatori ptr. educţie specială.
Înca ceva alergătură: iar la biroul cel nou al lui Achille (un cub bicameral, vopsit in verde cu galben, prima lui zi acolo, cu o tona de griji pe cap si noi pe umeri). Mi-e temă ca nu va putea duce la bun sfârşit...
Ceva cumpăraturi pentru grupul care soseşte diseară. E ultima noastră zi de "fete singure". A fost tare bine!
Magali o ia intr-o directie, eu in alta: diviziunea muncii. Magali nu a reusit sa puna in gura nicio farâma de mâncare. Eu am devorat o conservă de fasole cu costită, de acasă, si o bagheta. Seara ne ducem la reprezentanta Air France aici. O femeie frumoasa, sigură pe ea, cu doi copii draguţi (fata, frumoasă foc si preocupată de aspectul ei de Barbie, prietenoasă şi pupăcioasă: a fost dragoste la prima vedere!) si o casă peste orice standard pe care l-am vazut până acum. Hidoasă dar foarte, foarte, foarte bogată. 3 maşini scumpe şi noi în curte, scară interioară, masă-acvariu în living, tablouri (discutabile)...servitori...Waw! Ea va fi "Naşa" noului centru Kamzaka. Acum a aflat şi ea.
Sera, târziu, aşteptăm grupul la aeroport. Interesantă atmosferă, interesnţi oamenii care vin şi care pleacă, cei care aşteaptă...Forfota...Temperatura...
Au sosit 10. Paolo e de o importanţă "covârşitoare". Şi-o atribuie singur. Chiar şi asta e interesant. Pe lângă microbuzul de transport persoane, avem o camioneta care, incet dar sigur, devine un munte instabil de colete. Bineânţeles că şoferul nu a adus corzi sau funii sau...orice altceva pentru a le fixa. Magali si cu mine, ne suim în vârful stivei si asa călătorim pâna la centru, intr-un hohot de râs binefacator. A fost cel mai dragut moment al zilei!
Ultima noapte in camera: de maine, inapoi la dormitor!
Aseară, după o siestă mică dar concentrată (cu vise..) am fost să vedem Ouaga 2000- cartier nou care porneşte de la un monument dubios-pâna la palatul prezidenţial: un fel de Casa Poporului, de la noi. Acelaşi aspect de decor de operetă, cu clădiri de carton... Cele două sunt legate printr-un bulevard larg si luminat, curat si parcă plin de complexe de superioritate faţa de restul oraşului. Fireşte, totul e legat de numele lui Ghadaffi, prietenul preşedintelui în funcţie: bulevardul, hotelul...
Ziua V a amestecată cu ziua VI a
In sfărşit, un pic de respiro: sunt singură la cârciuma de vis-a-vis. Magali îşi "linge rănile" dupa intâlnirea cu "big killer"= patronul firmei de paza, de la centru. A fost oribil. Un om urât, de o impoliteţe crasă, rasist şi mitocan. Nici nu vreau sa vorbesc despre asta. Nu e caracteristic pentru loc!
Ce am făcut ieri? Am alergat prin tot oraşul, străbatându-l in raze apropiate, pentru cât de cât un pic de certitudine in desfaşurarea evenimentelor din 31 oct.
Nimic spectaculos: la Kamzaka, la Ouaga 2000 pentru sonorizare şi scaune...la Achille pentru protocol.. Interesantă a fost intâlnirea cu belgianul Cedryk, stabilit in Ouaga cu Sandrine, soţia si fetita. Ea este bourkinabe. Altă faţa a oraşului:o casă gen mediteranean, simplă dar, se vede de la o poşta că e locuită de un european. El, un tip mişto de tot! Ea, frumoasă, ca o trestie de suplă si de înaltă dar, cu fundul plat, european. Sunt implicaţi in tot felul de chestii pentru comunitate. Activitatea de bază e formarea de educatori si educatori ptr. educţie specială.
Înca ceva alergătură: iar la biroul cel nou al lui Achille (un cub bicameral, vopsit in verde cu galben, prima lui zi acolo, cu o tona de griji pe cap si noi pe umeri). Mi-e temă ca nu va putea duce la bun sfârşit...
Ceva cumpăraturi pentru grupul care soseşte diseară. E ultima noastră zi de "fete singure". A fost tare bine!
Magali o ia intr-o directie, eu in alta: diviziunea muncii. Magali nu a reusit sa puna in gura nicio farâma de mâncare. Eu am devorat o conservă de fasole cu costită, de acasă, si o bagheta. Seara ne ducem la reprezentanta Air France aici. O femeie frumoasa, sigură pe ea, cu doi copii draguţi (fata, frumoasă foc si preocupată de aspectul ei de Barbie, prietenoasă şi pupăcioasă: a fost dragoste la prima vedere!) si o casă peste orice standard pe care l-am vazut până acum. Hidoasă dar foarte, foarte, foarte bogată. 3 maşini scumpe şi noi în curte, scară interioară, masă-acvariu în living, tablouri (discutabile)...servitori...Waw! Ea va fi "Naşa" noului centru Kamzaka. Acum a aflat şi ea.
Sera, târziu, aşteptăm grupul la aeroport. Interesantă atmosferă, interesnţi oamenii care vin şi care pleacă, cei care aşteaptă...Forfota...Temperatura...
Au sosit 10. Paolo e de o importanţă "covârşitoare". Şi-o atribuie singur. Chiar şi asta e interesant. Pe lângă microbuzul de transport persoane, avem o camioneta care, incet dar sigur, devine un munte instabil de colete. Bineânţeles că şoferul nu a adus corzi sau funii sau...orice altceva pentru a le fixa. Magali si cu mine, ne suim în vârful stivei si asa călătorim pâna la centru, intr-un hohot de râs binefacator. A fost cel mai dragut moment al zilei!
Ultima noapte in camera: de maine, inapoi la dormitor!
vineri, 19 decembrie 2008
A FRICA
Ziua III a descrisa in Ziua III a
Asa a fost: 6:15, splendid! Mic dejun, medicamente,, E prima zi cand ma incearca greata(de la medicamente). Sedinta de lucru la Centrul de primire Kamzaka. Marius-administrator, Blaise (cu rasta)-educator...Sedinta se desfasoara cam ca la noi: multa vorbarie, directive...Din punctul meu de vedere, multe lucruri din cele planuite, nu se vor intampla (de fapt o sa vad ca m-am inselat!):
-bufet ptr. 400 persoane cu bani aproape de loc
-preparate din carne, pentru un bufet intr-un loc fara curent electric, fara frigider, la 40 grade
-transport pentru toti
-program artistic fara artisti
-..................
Ca sa "beneficiezi" de prezenta autoritatilor, trebuie sa le faci tu discursul si, alaturi de invitatie sa atasezi un plic cu bani. Atfel, "e ultima inaugurare pe care o vezi"(citat din Achille).
Sunt in curtea Yaminei, sub bolta de frunze. Ea s-a stabilit aici in urma cu 6?..9? ani, preda Filozofia la Universitatea din Ouaga, si-a cumparat o casa si are o servitoare careia ii finanteaza scolarizarea copiilor. Are si un copil al strazii si 2 catei, salvati de la a fi mancati. A avut si pisici dar, i le-au mancat vecinii pe toate.
Tot Ziua III a, povestita in Ziua IV a
Dupa ce Mgali a terminat de compus si scris discursurile am mancat la restaurantul de vis-a-vis si, bineanteles ca a fost...CARNE! Asta dupa ce abea aflasem ca aici se mananca tot ce misca! A fost gustos. La Centru din nou..Pana acasa ne-am mai oprit la o carciuma de cartier si am baut o bere, toata echipa de la Kamzaka, am gustat tocana de cartofi..(uuuuuuf ce iuuuuuuuuuuuteeeeeeeeee!)
Nu mai stiu cand am facut ceva cumparaturi: cos de purtat pe cap, in locul bagajului de mana furat, bratari pentru copii.....
Seara am fost invitati la Achille, la masa. Doamne, ce masa bogata!( friptura de vita cu sos alb, pui rotisat, orez, cateva sortimente de legume: crude, gatite, cateva feluri de salate, fructe, prajituri...Am mancat putin, gandindu-ma la ce manaca localnicii in general!
Antonella s-a comportat ca un copil super razgaiat. Noua companie a lui Achille nu s-a asezat la masa ci a stat in picioare. Asa e cu femeile..
Inainte de a ne duce la masa am stat de vorba cu Maxim despre cum este sa fii indragostit in Burkina Faso. Am aflat ca e un pic diferit de cum e la noi: nu au fluturi in stomac, nu li se taie picioarele, nu le bate inima mai repede. Doar ca " nu isi pot lua privirea" de pe aleasa inimii.
Ne-a povestit cum e cu casatoria aici si care e rolul parintilor (maxim!). Multumesc Doamne ca nu ai aruncat samanta din care am iesit eu, aici!
Ne-am culcat cam obosite si sub amenintarea unui tantar.
Ziua IV a descrisa tot in Ziua IV a
Scularea a fost rezonabila: 6:15. La 7 am plecat spre Kamzaka, sa ne alaturam echipei de acolo, pentru defrisarea imprejurimilor si curatirea curtii, pregatirea inaugurarii noului centru.
sarmana Toyota a icnit din toate incgeieturile, sub greutatea a 8 pasageri, strivita intre noi si gropi. agresata din toate partile!
Acolo, ne-am apucat de treaba: strans gunoiul, facut stive din plntele taiate, carat gunoiul...Ca la noi: unii muncesc si altii se uita! Temperatura a ajuns aproape de punctul de fierbere a sangelui in cap! O suport incredibil de bine caci, atmosfera e uscata. Praf pana in mduva oaselor. Daca tii gura deschisa, ti se umplu cariile dentare instant.
Acum pot sa spun ca am lucrat pamantul Africii!
Am picnicuit un pic ( am luat noi ceva gustari pentru copii si echipa: sandwich X 40 cu bagheta si pateu de ficat, bomboane romanesti, pepeni verzi..).
Toti copiii institutionalizati sau deprivati de afectiune se comporta la fel, fie ei din Romania sau Burkina Faso! Dorinta de a fi atinsi, luati in seama, gelozia amestecata cu altruism fata de camarazii lor, un pic de minciuna, smecherie, dragalasenie, violenta, foame neancetata...
Mancarea de pranz a fost adusa de la centrul vechi si, era asa: un hardau mare cu orez, varza si vinete, peste prajit-cu mustele adiacente-si pungute cu suc.
Pe jos, in praf, in mizerie..(totusi AU un fel de "a se spala pe maini") manaca din podul palmei. (pote de asta au buzele groase!). Au zile!
Nu am putut manca. Am luat si eu un centimetru cub de orez si, basta!
Am plecat de acolo cand soarele era mai tare. Ne-am dotat cu o bere si am luat-o catre casa. Ne-am dusuit indelung, indelung....Ba chiar am spalat si hainele! aici, Duminica e ziua destinata spalarii in general.
Mi-e foame.
Duminica nu prea sunt masini: doar moto si biciclete. Orasul e animat altfel. Aseara, fiind sambata, se auzea muzica de peste tot, pana noaptea tarziu: chiar atmosfera vesela, de statiune!
Femeile, in afara de panze lungi, infasurate pe 1/2 inferioara a corpului, nu sunt pudice: 1/2 superioara e decoltata si la vedere, indiferent d varsta. Nu prea se vede burta.
Copiii sunt deosebit de frumosi. Au ritmul in sange. Din punct de vedere motor, se ridica mult mai devreme decat ai nostri.
Asa a fost: 6:15, splendid! Mic dejun, medicamente,, E prima zi cand ma incearca greata(de la medicamente). Sedinta de lucru la Centrul de primire Kamzaka. Marius-administrator, Blaise (cu rasta)-educator...Sedinta se desfasoara cam ca la noi: multa vorbarie, directive...Din punctul meu de vedere, multe lucruri din cele planuite, nu se vor intampla (de fapt o sa vad ca m-am inselat!):
-bufet ptr. 400 persoane cu bani aproape de loc
-preparate din carne, pentru un bufet intr-un loc fara curent electric, fara frigider, la 40 grade
-transport pentru toti
-program artistic fara artisti
-..................
Ca sa "beneficiezi" de prezenta autoritatilor, trebuie sa le faci tu discursul si, alaturi de invitatie sa atasezi un plic cu bani. Atfel, "e ultima inaugurare pe care o vezi"(citat din Achille).
Sunt in curtea Yaminei, sub bolta de frunze. Ea s-a stabilit aici in urma cu 6?..9? ani, preda Filozofia la Universitatea din Ouaga, si-a cumparat o casa si are o servitoare careia ii finanteaza scolarizarea copiilor. Are si un copil al strazii si 2 catei, salvati de la a fi mancati. A avut si pisici dar, i le-au mancat vecinii pe toate.
Tot Ziua III a, povestita in Ziua IV a
Dupa ce Mgali a terminat de compus si scris discursurile am mancat la restaurantul de vis-a-vis si, bineanteles ca a fost...CARNE! Asta dupa ce abea aflasem ca aici se mananca tot ce misca! A fost gustos. La Centru din nou..Pana acasa ne-am mai oprit la o carciuma de cartier si am baut o bere, toata echipa de la Kamzaka, am gustat tocana de cartofi..(uuuuuuf ce iuuuuuuuuuuuteeeeeeeeee!)
Nu mai stiu cand am facut ceva cumparaturi: cos de purtat pe cap, in locul bagajului de mana furat, bratari pentru copii.....
Seara am fost invitati la Achille, la masa. Doamne, ce masa bogata!( friptura de vita cu sos alb, pui rotisat, orez, cateva sortimente de legume: crude, gatite, cateva feluri de salate, fructe, prajituri...Am mancat putin, gandindu-ma la ce manaca localnicii in general!
Antonella s-a comportat ca un copil super razgaiat. Noua companie a lui Achille nu s-a asezat la masa ci a stat in picioare. Asa e cu femeile..
Inainte de a ne duce la masa am stat de vorba cu Maxim despre cum este sa fii indragostit in Burkina Faso. Am aflat ca e un pic diferit de cum e la noi: nu au fluturi in stomac, nu li se taie picioarele, nu le bate inima mai repede. Doar ca " nu isi pot lua privirea" de pe aleasa inimii.
Ne-a povestit cum e cu casatoria aici si care e rolul parintilor (maxim!). Multumesc Doamne ca nu ai aruncat samanta din care am iesit eu, aici!
Ne-am culcat cam obosite si sub amenintarea unui tantar.
Ziua IV a descrisa tot in Ziua IV a
Scularea a fost rezonabila: 6:15. La 7 am plecat spre Kamzaka, sa ne alaturam echipei de acolo, pentru defrisarea imprejurimilor si curatirea curtii, pregatirea inaugurarii noului centru.
sarmana Toyota a icnit din toate incgeieturile, sub greutatea a 8 pasageri, strivita intre noi si gropi. agresata din toate partile!
Acolo, ne-am apucat de treaba: strans gunoiul, facut stive din plntele taiate, carat gunoiul...Ca la noi: unii muncesc si altii se uita! Temperatura a ajuns aproape de punctul de fierbere a sangelui in cap! O suport incredibil de bine caci, atmosfera e uscata. Praf pana in mduva oaselor. Daca tii gura deschisa, ti se umplu cariile dentare instant.
Acum pot sa spun ca am lucrat pamantul Africii!
Am picnicuit un pic ( am luat noi ceva gustari pentru copii si echipa: sandwich X 40 cu bagheta si pateu de ficat, bomboane romanesti, pepeni verzi..).
Toti copiii institutionalizati sau deprivati de afectiune se comporta la fel, fie ei din Romania sau Burkina Faso! Dorinta de a fi atinsi, luati in seama, gelozia amestecata cu altruism fata de camarazii lor, un pic de minciuna, smecherie, dragalasenie, violenta, foame neancetata...
Mancarea de pranz a fost adusa de la centrul vechi si, era asa: un hardau mare cu orez, varza si vinete, peste prajit-cu mustele adiacente-si pungute cu suc.
Pe jos, in praf, in mizerie..(totusi AU un fel de "a se spala pe maini") manaca din podul palmei. (pote de asta au buzele groase!). Au zile!
Nu am putut manca. Am luat si eu un centimetru cub de orez si, basta!
Am plecat de acolo cand soarele era mai tare. Ne-am dotat cu o bere si am luat-o catre casa. Ne-am dusuit indelung, indelung....Ba chiar am spalat si hainele! aici, Duminica e ziua destinata spalarii in general.
Mi-e foame.
Duminica nu prea sunt masini: doar moto si biciclete. Orasul e animat altfel. Aseara, fiind sambata, se auzea muzica de peste tot, pana noaptea tarziu: chiar atmosfera vesela, de statiune!
Femeile, in afara de panze lungi, infasurate pe 1/2 inferioara a corpului, nu sunt pudice: 1/2 superioara e decoltata si la vedere, indiferent d varsta. Nu prea se vede burta.
Copiii sunt deosebit de frumosi. Au ritmul in sange. Din punct de vedere motor, se ridica mult mai devreme decat ai nostri.
duminică, 9 noiembrie 2008
Tot Africa...
Tot Africa...
Asadar, fara siesta. Observ disparitia rucsacului meu cu tot continutul lui bogat in cabluri si chargere, mem. sticks...chestii de igiena...Initial e pusa la indoiala memoria mea (poate ca l-am pus altundeva....) dar, dupa ce Magali observa ca valiza ei e aproape imponderabil de goala, totul devine certitudine. ""Pierderea" lui Magali nici nu se compara cu a mea: laptop, aparat foto super scump cu obiectiv prof., hard extern, MP3 ....Ne apuca un fel de disperare crescanda, direct proportionala cu veselia sorei Marie. Stupefactia ei se masoara in ras : "C'est bizare...c'est bizare.." si, da-i si razi!Efortul ei de a ne ajuta sa gasim lucrurile (sunt sigura ca se afla inca in incinta!) este minor.La Politie (unde, initial ni se spune ca trebuie sa platesti daca faci plangere)-politistul de la ghiseu, depasit de situatie, se culca cu capul pe brate de cateva ori, ca si cum are nevoie de un pui de somn, inainte sa poata asculta povestea (nu rezolva!). Plecam de acolo aproape vesele (pacat ca nu se putea filma!).Mergem la centrul de primire pentru copiii strazii.Cel vechi. Kamzaka. Toate varstele. Fiecare are cate o sarcina: unul ajuta la gatit, altul spala rufe, doi deseneaza, cativa dorm, in spatele unor covoare puse pe post de pereti.Pe 31 oct. este inaugurarea noului centru, pe care, dealtfel mergem sa-l vedem.Responsabil de centru e Marius: pare de 20 de ani, e trist si parca mereu in transa. A facut o treaba tare buna!In afara de noi doua, nu am vazut-cat a fost ziua de lunga-nicio persoana fumand!
Ziua IIa descrisa in Ziua IIIa
Ziua de ieri a trecut mai repede. In mare: am traversat orasul de cateva ori, incercand in van sa rezolvam cateva probleme.Dimineata a inceput prea devreme: 03am. Trezirea a fost totala cand am gasit esarfa lui Magali, intr-o toaleta..Servise hotului sa inveleasca laptop-ul cu ea.Totul este acoperit de o pulbere fina, ocru, ca si cum pamantul se dezintegreaza si se inalta, cade din nou si...ciclul se reia. E ca o aureola de sfinti. Pielea devine aramie, ca dealtfel totul. Acum stiu de ce nu se vopsesc casele aici.E greu de imaginat furnicarul de pe strazi : toate-cuvantatoare si necuvantatoare-deodata!Astazi, prima zi de weekend, pare totul mai calm. Viteza de miscare a oamenilor e mai mica si telul mai indepartat.Deci, ieri:
1. Scotocit prin camere, sub privirea total dezaprobatoare si chiar dezgustata a sorei Marie. Bineanteles ca nu am mai gasit nimic.
2. La Politia Centrala-unde aveam intalnire la 10-ajungem un pic mai devreme si "rezolvam" totul in doi timpi si trei miscari: de la poarta ne trimite la biroul X.Este in alta directie decat cea indicata.La biroul X (o incapere minuscula, cu ceva electronice-parca scoase de la groapa de gunoi-pe niste rafturi obosite, un "sef"care sta ca o statuie intr-un templu, infasurat intr-o mantie strident colorata-obosit si el. Seful se uita intr-un registru care are o gramada de rubrici completate cu litere minuscule,insirate ca niste bobite pe o ata. se rezolva totul repede: petitia nu a juns inca la sef, "calea de la poarta la el e lunga si sunt multe trepte de urmat". Aproape hilar! plecam de-a dreptul vesele dupa ce mai insemnam pe lista zilei un esec.
3. Imbarcam familia lui Maxim si mergem sa vedem casa pe care si-a construit-o si in care spera sa se mute la anu', ca sa-si scape familia de rautatile soacrei vitrege: La petite maman (adica ultima nevasta a tatalui lui Maxim).Casa este un cub de argila cu doua incaperi, usa metalica si ferestre din grilaj metalic, fara geam. maxim e tare mandru de cabina de dus din dormitor (doua zidulete). Acoperisul s-a stricat inca inainte de a fi casa locuita. Toaleta e afara (dar este) si Maxim ne povesteste cu lux de amanunte, visul lui: sa faca gard, un sopron, o casuta pentru capre, sa planteze pomi, sa faca porti pe unde sa intre cu masina-cand o avea-si...un boutique la stada! Spera ca intr-un an sa faca rost de bani ca sa se mute.Saracia este imensa.Viata e la voia intamplarii: nici un risc nu este luat in calcul (boala, accident..)Saracia este aparata cu usi metalice, bine ferecate.
4. A sosit momentul sa-mi recuperez pasaportul de la aeroport. Politistul de frontiera seamana un pic cu Fernandel si are un zambet tamp. permanent. Scotoceste de cateva ori prin niste teancuri de pasapoarte, clatinanad permanent din cap, ca si cum cine stie ce fatalitate s-a abatut asupra lui, si, ignorandu-ne total, incepe sa stampileze stiva de pasapoarte. Eram patru persoane acolo, asteptand cuminti pasapoartele cu viza. omul si-a randuit frumos pe masa bonuletele noastre, explicandu-ne de ce la numeste "papillons"(zboara usor la orice curent de aer). nu a folosit randuiala: doar a trecut cu privirea peste numele noastre si...asta a fost cautarea. Reveniti maine!Inca una pe lista de esecuri (sau esece-dupa gramatica PD-L ista).
5. Avem intalnire cu Achille: om sus-pus, bine instalat, cu o stare materiala care se reflecta bine in siguranta cu care trateaza lucrurile si in distanta pe care o pune fata de clasele "inferioare".E divortat, are o fetita superba-Antonella si o bona care se cheama...Raketa! Are oi, gaini si bunica ingropata in curte. Casa reflecta bogatia locala: simpla, cu electronice scumpe si abundenta de flori de plastic. Are trei bai. E situata la tara. greierii canta incontinuu. Cerul e imens, tragic si plin de stele.Aceleasi ca la noi. Calea Lactee e la locul ei.
6. Hotaram sa mancam la restaurant si comandam spaghete (eu)-hamburgher-cola-bere. nu am inca mnicio notiune despre preturi: daca sunt mari-mici-normale.Dupa ce am decis ca e bine sa fac o pauza de carne, descopar ca spaghetele bologneze sun bogate in carne si, mananc.
7. Culcare-cu speranta ca ma voi trezi la o ora cat de cat normala!
Asadar, fara siesta. Observ disparitia rucsacului meu cu tot continutul lui bogat in cabluri si chargere, mem. sticks...chestii de igiena...Initial e pusa la indoiala memoria mea (poate ca l-am pus altundeva....) dar, dupa ce Magali observa ca valiza ei e aproape imponderabil de goala, totul devine certitudine. ""Pierderea" lui Magali nici nu se compara cu a mea: laptop, aparat foto super scump cu obiectiv prof., hard extern, MP3 ....Ne apuca un fel de disperare crescanda, direct proportionala cu veselia sorei Marie. Stupefactia ei se masoara in ras : "C'est bizare...c'est bizare.." si, da-i si razi!Efortul ei de a ne ajuta sa gasim lucrurile (sunt sigura ca se afla inca in incinta!) este minor.La Politie (unde, initial ni se spune ca trebuie sa platesti daca faci plangere)-politistul de la ghiseu, depasit de situatie, se culca cu capul pe brate de cateva ori, ca si cum are nevoie de un pui de somn, inainte sa poata asculta povestea (nu rezolva!). Plecam de acolo aproape vesele (pacat ca nu se putea filma!).Mergem la centrul de primire pentru copiii strazii.Cel vechi. Kamzaka. Toate varstele. Fiecare are cate o sarcina: unul ajuta la gatit, altul spala rufe, doi deseneaza, cativa dorm, in spatele unor covoare puse pe post de pereti.Pe 31 oct. este inaugurarea noului centru, pe care, dealtfel mergem sa-l vedem.Responsabil de centru e Marius: pare de 20 de ani, e trist si parca mereu in transa. A facut o treaba tare buna!In afara de noi doua, nu am vazut-cat a fost ziua de lunga-nicio persoana fumand!
Ziua IIa descrisa in Ziua IIIa
Ziua de ieri a trecut mai repede. In mare: am traversat orasul de cateva ori, incercand in van sa rezolvam cateva probleme.Dimineata a inceput prea devreme: 03am. Trezirea a fost totala cand am gasit esarfa lui Magali, intr-o toaleta..Servise hotului sa inveleasca laptop-ul cu ea.Totul este acoperit de o pulbere fina, ocru, ca si cum pamantul se dezintegreaza si se inalta, cade din nou si...ciclul se reia. E ca o aureola de sfinti. Pielea devine aramie, ca dealtfel totul. Acum stiu de ce nu se vopsesc casele aici.E greu de imaginat furnicarul de pe strazi : toate-cuvantatoare si necuvantatoare-deodata!Astazi, prima zi de weekend, pare totul mai calm. Viteza de miscare a oamenilor e mai mica si telul mai indepartat.Deci, ieri:
1. Scotocit prin camere, sub privirea total dezaprobatoare si chiar dezgustata a sorei Marie. Bineanteles ca nu am mai gasit nimic.
2. La Politia Centrala-unde aveam intalnire la 10-ajungem un pic mai devreme si "rezolvam" totul in doi timpi si trei miscari: de la poarta ne trimite la biroul X.Este in alta directie decat cea indicata.La biroul X (o incapere minuscula, cu ceva electronice-parca scoase de la groapa de gunoi-pe niste rafturi obosite, un "sef"care sta ca o statuie intr-un templu, infasurat intr-o mantie strident colorata-obosit si el. Seful se uita intr-un registru care are o gramada de rubrici completate cu litere minuscule,insirate ca niste bobite pe o ata. se rezolva totul repede: petitia nu a juns inca la sef, "calea de la poarta la el e lunga si sunt multe trepte de urmat". Aproape hilar! plecam de-a dreptul vesele dupa ce mai insemnam pe lista zilei un esec.
3. Imbarcam familia lui Maxim si mergem sa vedem casa pe care si-a construit-o si in care spera sa se mute la anu', ca sa-si scape familia de rautatile soacrei vitrege: La petite maman (adica ultima nevasta a tatalui lui Maxim).Casa este un cub de argila cu doua incaperi, usa metalica si ferestre din grilaj metalic, fara geam. maxim e tare mandru de cabina de dus din dormitor (doua zidulete). Acoperisul s-a stricat inca inainte de a fi casa locuita. Toaleta e afara (dar este) si Maxim ne povesteste cu lux de amanunte, visul lui: sa faca gard, un sopron, o casuta pentru capre, sa planteze pomi, sa faca porti pe unde sa intre cu masina-cand o avea-si...un boutique la stada! Spera ca intr-un an sa faca rost de bani ca sa se mute.Saracia este imensa.Viata e la voia intamplarii: nici un risc nu este luat in calcul (boala, accident..)Saracia este aparata cu usi metalice, bine ferecate.
4. A sosit momentul sa-mi recuperez pasaportul de la aeroport. Politistul de frontiera seamana un pic cu Fernandel si are un zambet tamp. permanent. Scotoceste de cateva ori prin niste teancuri de pasapoarte, clatinanad permanent din cap, ca si cum cine stie ce fatalitate s-a abatut asupra lui, si, ignorandu-ne total, incepe sa stampileze stiva de pasapoarte. Eram patru persoane acolo, asteptand cuminti pasapoartele cu viza. omul si-a randuit frumos pe masa bonuletele noastre, explicandu-ne de ce la numeste "papillons"(zboara usor la orice curent de aer). nu a folosit randuiala: doar a trecut cu privirea peste numele noastre si...asta a fost cautarea. Reveniti maine!Inca una pe lista de esecuri (sau esece-dupa gramatica PD-L ista).
5. Avem intalnire cu Achille: om sus-pus, bine instalat, cu o stare materiala care se reflecta bine in siguranta cu care trateaza lucrurile si in distanta pe care o pune fata de clasele "inferioare".E divortat, are o fetita superba-Antonella si o bona care se cheama...Raketa! Are oi, gaini si bunica ingropata in curte. Casa reflecta bogatia locala: simpla, cu electronice scumpe si abundenta de flori de plastic. Are trei bai. E situata la tara. greierii canta incontinuu. Cerul e imens, tragic si plin de stele.Aceleasi ca la noi. Calea Lactee e la locul ei.
6. Hotaram sa mancam la restaurant si comandam spaghete (eu)-hamburgher-cola-bere. nu am inca mnicio notiune despre preturi: daca sunt mari-mici-normale.Dupa ce am decis ca e bine sa fac o pauza de carne, descopar ca spaghetele bologneze sun bogate in carne si, mananc.
7. Culcare-cu speranta ca ma voi trezi la o ora cat de cat normala!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
